A trecut și toamna!

Decembrie 2016

M-am întors în Londra după vacanța de vară, într-adevăr, la țară, spre sfârșitul lui august. Între multele planuri pentru toamnă, multe acum amânate, se afla și dorința de a scrie despre anume subiecte – seratele muzicale pentru prieteni organizate de Mary Gladstone, una dintre fiicele primului-ministru, în casa lor din Londra care acum găzduiește Academia Britanică; o serie de însemnări despre Yes, Minister, un serial umoristic de la BBC, din anii 1980, care surprinde o atitudine foarte specific britanică față de relațiile de putere din interiorul birocrației guvernamentale; relatări despre expozițiile curente mari de la Tate și Academia Regală de Arte, Georgia O’Keefe și expresionismul abstract, o adevărată invazie culturală americană.

Asupra unora dintre aceste subiecte voi reveni, cu siguranță, anul viitor. În această scurtă trecere în revistă a evenimentelor toamnei, merită însă menționate cele două expoziții de pictură americană. Amândouă au fost retrospective colosal de mari și de bogate, aducând la Londra enorm de multe picturi din colecții din străinătate, mai greu de văzut altfel.

Le-am vizitat de 2 – 3 ori pe fiecare, dar, neavând timp să citesc cataloagele, am rămas cu sentimentul că nu le-am consumat complet. M-am familiarizat însă, rețin punctele mari de reper, și sper să am ocazia să aprofundez mai târziu.

Georgia O’Keefe (1887 – 1986) a fost o remarcabilă artistă, a cărei evoluție artistică și de carieră este strâns legată de biografie.

okeeffe-jimson-weed_3

A fost descoperită și lansată de Alfred Stieglitz (1864 – 1946), fotograf și proprietar de galerie de artă în New York. Înainte de a fi cunoscută pentru arta ei, a fost cunoscută ca model, uneori în nud, pentru fotografiile lui Stieglitz, care i-a devenit și soț din 1924.

georgiaokeefestieglitzface1918                                          virginiaokeefestieglitzbreast

Întotdeauna independentă în proiectele ei artistice, din 1929 O’Keefe începe să petreacă din ce în ce mai mult timp, singură, în deșert, în New Mexico. Din aceste experiențe contemplative au rezultat nu numai observații percutante despre procesul ei artistic și relația cu natura dar și picturi care rămân referințe fundamentale în arta contemporană.

gokeepemusic-pink-and-blue-ii                                               okeefesummer-days

În contrast, expoziția de grup, despre expresionismul abstract american, e aproape compleșitoare ca ambiție predominant masculină, deși nu lipsesc cu totul și exemple feminine precum Lee Krasner și Joan Mitchell.

theeyeleekrasner

mitchell-large_mandres

Îmi erau mai cunoscute picturile lui Mark Rothko, din vizite la muzee americane și din colecția permanentă de la Tate.

mark-rothko-from-seagrammurals                   rothkowhitney

Am fost surprinsă să-mi constant mai puternice reacții la pictori pe care îi cunosteam mai puțin, mai ales Jackson Pollock, Clyfford Still, Barnett Newman.

blue_poles_jackson_pollock_painting                 clyffordstill1949-ph-385

Eve 1950 by Barnett Newman 1905-1970                               Adam 1951-2 by Barnett Newman 1905-1970

Cum sublinia Peter de Bolla, în recenzia lui din London Review of Books, problema cu care se confruntă toți acești pictori, după ce au renunțat la orice reprezentare și au acceptat limbajul abstracției, este cum dezvolți un stil propriu, cum răspunzi la întrebări simple dar esențiale: unde și cum începi, cum știi că e terminată pictura, care culori te exprimă, cum sunt aplicate, la ce densitate. Și reciproc, actul privirii și aprecierii piecturii este un act de reconstruire a acestor alegeri.

Cum a trecut deci toamna în afară de aceste vizite cam în fugă pe la muzee? Pe ansamblu, a trecut cu planuri făcute, întrerupte de împrejurări și apoi re-aranjate pe o bază ceva mai bună.

Poate cea mai importantă solicitare a fost o neașteptată urgență de scriitură academică, cel mai solicitant gen de scriitură pentru mine. Aș fi putut să refuz, dar am acceptat totuși, vroiam să văd dacă pot totuși termina acest capitol de carte la care renunțasem la începutul verii, copleșită de cantitatea și complexitatea lucrurilor de făcut. Mi s-a mai dat o șansă și m-am întrebat dacă nu pot găsi totuși o soluție, o structură a argumentului, un fel de scriitură care să reflecte noi acumulări și perspective, o mai bună situare față de subiect. A fost o mobilizare excepțională pentru mine, cerând anumite reașezări, o re-contextualizare a rezultatelor cercetărilor mele din ultimele două decade și un efort de a privi înspre viitor.

Aceeași impresie de ansamblu, de mobilizare, energie, incertitudine, chiar dezordine, ducând, poate surprinzător, la o noua configurație, mai bună, mai solidă se regăsește și în alte sfere. O parte din rutinele pe care le-am stabilit pentru companie s-au dovedit foarte robuste – menținerea și dezvoltarea grupurilor de reflecție și practică managerială, pe marginea articolelor publicate în Harvard Business Review, amplificarea rețelelor de contacte, aprofundarea relațiilor și legăturilor cu comunitatea profesională de specialitate din Londra. Pentru altele am început să pun baze mai clare, mai ales în ce privește dezvoltarea de noi proiecte de consultanță.

Menționez doar un exemplu de la un eveniment de socializare și dezvoltare de contacte, organizat de instituții din infrastructura finanțată parțial de guvern pentru a susține activitățile de antreprenoriat, Fuelling ambition, pentru antreprenoare.

Toate prezentatoarele, și discuțiile în general, au fost interesante, fiecare în felul său și am rămas cu o listă destul de lungă de lucruri de făcut. Dar ca inspirație excepțională pentru un nivel cu totul deosebit de dedicație vreau să menționez povestea lui Sarah Hunter, căpitan al echipei naționale de rugbi a Angliei.

sarahhunter

Sarah are acum 31 de ani și joacă rugbi din școala generală, de la 9 ani. Pentru prima dată în această carieră a ei, din ianuarie 2017 va fi plătită să joace rugbi. Până acum, antrenamentul și participările la competiții, pentru ea ca și pentru colegele ei, au fost activități suplimentare, pe lângă obligațiile de servici. După aproape 10 ani de performanță la vârf, echipa națională de rugbi feminin a Angliei a câștigat în 2014 cupa mondială și s-a găsit în fine finanțare pentru o echipă profesionistă.

Sarah ne-a povestit despre pasiunea ei, de la început, cu momentele de victorie și momentele de încercare, inclusiv perioade de recuperare după răniri și accidente pe câmpul de joc. A distilat de asemenea lecții în aparență simple, sau cel puțin simplu de spus și repetat, dar în practică extrem de complicate pe care le-au învățat pe parcurs, și ea și echipa.

În 2010 echipa Angliei a pierdut în finala cupei mondiale, câștigată de Noua Zeelandă (a treia victorie consecutivă a Noii Zeelande). Au urmat doi ani de revanșe pentru Anglia, ani cu victorii în competiții comparativ mai modeste. Elanul acesta s-a disipat însă în timp și din 2013 echipa a început să piardă din greu, ajungând să fie considerată ieșită din cursa pentru cupa mondială din 2014 din Franța. Pierderile acestea au consolidat  însă echipa, au devenit prilejuri din care au învățat ce trebuie să facă pentru a cîștiga în jocuri foarte strânse, pentru a atinge performanța maximă în momentul decisiv.

echipacistigatoare2014

Echipa feminină de rugbi a Angliei n-a reușit să păstreze cupa mondială pînă acum și deci miza pentru 2017 este, într-un fel, chiar mai mare. Și e o miză bine înțeleasă. Cum spunea Sarah, când ești în forma cea mai bună, când ai jocul cel mai bun, ca să rămîi la vârf, trebuie să-ți schimbi jocul.