Aniversări, aniversări

Octombrie 2015

Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de cînd am sosit în Anglia. De obicei cam neatentă la aniversări, incluzînd cele mai obişnuite, precum zilele de naştere, ale mele, ale familiei, ale prietenilor, mă găsesc marcînd totuşi acest moment. Mici decizii luate în ultimele luni, şi care, fiecare în parte nu înseamnă poate mare lucru, adunate parcă încep să semnaleze o reaşezare mai profundă, o adîncire a implicărilor mele în viaţa britanică şi în identitatea mea profesională de om de carte şi antreprenor, European de est şi de vest.

În februarie am făcut un curs de patru zile de pregătire pentru o poziţie de voluntar în cadrul unui program care se numeşte ‘Speaking English with Confidence’ (Vorbind Engleza cu Încredere). Ideea este să conduci un club de conversaţie pentru oameni care ştiu puţină engleză, se pare că sunt 48 000 de persone în această situaţie, în Londra, în ideea de a-i ajuta să prindă curaj să folosească ceea ce ştiu şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele. De atunci am fost în căutări să găsesc o organizaţie care să găzduiască un asemenea club. Între ele a fost o încercare de a lucra împreună cu o colegă la un templu Sikh şi demersuri la două biblioteci din estul Londrei unde locuiesc. Cu răbdare, aşteptînd, persistînd, am găsit un centru care oferă servicii sociale şi educaţionale pentru est europeni. E soluţia perfectă: de la surpriza că un asemenea centru există, la întîmplarea că sunt foarte bine organizaţi cu toate procedurile de rigoare în bună stare de funcţionare, şi la entuziasmul real pentru ajutorul pe care un asemenea club de conversaţie în engleză l-ar putea da clienţilor lor. Am început de două săptămîni şi văd că speranţa mea iniţială are şanse să se împlinească. Doresc să fac această muncă de voluntariat nu numai pentru cei care se află cumva la început de drum în relaţia lor cu limba engleză ci, bineînţeles, şi pentru mine. Am înţeles în ultima vreme mai în detaliu, mergînd la multe evenimente publice, în politică şi afaceri, cît de importante sunt în viaţă britanică tradiţiile de dezbatere şi vorbit în public, arta enuntarii potrivite, a exprimării clare, deopotrivă în conţinut şi în expresie. Cu alte cuvinte, şi pentru mine acest club de conversaţie este un bun prilej de a folosi şi exersa ceea ce am învăţat în ultima vreme în materie de prezentare publică.

La sfîrşitul lui mai am început să organizez un grup, o comunitate pentru fani ai Harvard Business Review, folosindu-mă de platforma meet-up.  Am început să citesc revista acum cîţiva ani, ca o modalitate de a mă orienta în lumea de afaceri spre care începeam să mă îndrept. Lectura aceasta a fost o vreme şi un fel de terapie. Am lucrat pe parcursul timpului în mai multe organizaţii, în România şi în Anglia, şi din fiecare experienţă am cules impresii care au rămas în anumite sensuri problematice: nu eram sigură cum trebuiau înţelese. Încet, încet, am rezolvat din ele, în minte, în emoţii, în comportament. Articolele din revista, orientate spre viitor şi pozitivitate cum sunt, pleacă totuşi de la recunoaşterea şi analiza problemelor de viaţă organizaţională şi într-o anumită măsură şi personală, relevante pentru oricine lucrează cu oamenii. În ultima vreme, am început să realizez că această călătorie a mea de la vagă familiaritate cu revista la angajare profundă şi eficientă ar putea fi ceva de dorit şi de folos şi pentru alţii şi am oferit acest forum al comunităţii de interese.  După cîteva luni de experiementări  am ajuns la o formulă, un set de activităţi pe care trebuie să le susţin consistent – de comunicare, de întîlniri, de facilitare a asimilării acestor materiale de analiză şi discuţie – pe mai multe platforme – twitter, facebook, linkedin.

În acelaşi timp, am decis să aprofundez, şi să ridic la un nou nivel, şi alte reţele de interacţiune şi colaborare profesională. În ultimii ani, lipsită de constrîngerile şi obligaţiile stricte de loialitate faţă de un trib academic anume, am frecventat evenimente şi întîlniri cu miza profesională şi intelectuală într-un cerc mult mai larg: întregul spectru al universităţilor din Londra, think tankuri, societăţi, organizaţii de caritate, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale de tot felul. Mi-am asumat faptul că, politic, opţiunile mele sunt într-adevăr de stînga, şi am devenit membră a Partidului Laburist şi Fabian Society. De luna această am devenit şi membru la Institute of Directors, organizaţia profesională pentru directorii de companii, şi Fellow la Royal Society for the Encouragement of Arts, Manufactures and Commerce (Societatea Regală pentru Încurajarea Artelor, Manufacturilor şi Commertului) fondată în 1754.

Marchez deci cu aceste mici avansuri şi aprofundări, cu dimensiunile lor şi concrete şi simbolice, cei 20 de ani de viaţă britanică – petrecuţi la studiu (prea mulţi, poate), lucrînd în universităţi şi în afară lor. Deocamdată anii petrecuţi în România sunt încă mai mult de jumătate din viaţă. Peste încă 5 ani, balanţa va fi exact egală.  Începînd această serie de însemnări, va invit să împărtăşiţi partea din drum care urmează, pe viu. Temele mele, curiozităţile care presează să primească satisfacţie în scris sunt în bună parte legate de aprofundarea relaţiilor mele în comunitatea locală din estul Londrei şi a relaţiilor cu aceste instituţii naţionale, frecventîndu-le, citind despre istoria lor. Cît voi reuşi să stabilesc o productivă coerenţă între preocupările mele londoneze şi o perspectivă românească, în ce măsură voi reuşi să vă angajez atenţia, se va vedea!